Turiștii care au ajuns la Roma au avut parte de un șoc. Au fost nevoiți să arunce monedele într-o mică piscină amplasată lângă Fontana di Trevi

Turiștii care au ajuns la Roma au avut parte de un șoc. Au fost nevoiți să arunce monedele într-o mică piscină amplasată lângă Fontana di Trevi
Sursa foto: unsplash

Mai mulți turiști au fost revoltați după ce au vizitat Roma în ultima perioadă. Aceștia au fost deranjați pentru că au fost nevoiți să arunce monedele într-o mică piscină amplasată lângă Fontana di Trevi.

De ce a fost montată o piscină lângă celebra fântână

Fontana di Trevi se află în renovare, iar pentru a menție vie superstiția, autoritățile orașului au decis instalarea unui bazin dreptunghiular. Milioanele de turiști care doresc să arunce monede în apă, pot să o facă în această piscină cât timp fântâna este închisă, conform observatornews.ro.

Turiștii s-au strâns  în jurul acestei piscine și au început să arunce monede la doar câteva ore după ce a fost pusă în funcțiune.

Care este superstiția cu aruncatul monedelor în fântână

Conform legendei, turiştii care aruncă monede în Fontana di Trevi vor reveni la Roma. Totuși, cei care au vizitat acest loc și-au arătat nemulțumirea pe rețelele sociale.

„Imaginaţi-vă că aţi petrecut câteva ore în avion spre Roma pentru a vedea Fontana di Trevi şi apoi vă treziţi în spatele unei bariere, în faţa unei piscine pentru copii”, a glumit un internaut.  Un alt utilizator a postat pe reţeaua X: „Ce prostie e asta? Arată ca o piscină gonflabilă”.

Reparaţiile la Fontana di Trevi au început în urmă cu o lună, când partea inferioară a fântânii a fost înconjurată de garduri. Accesul va fi restricţionat în jurul fântânii anul viitor pentru a limita numărul de vizitatori aşteptaţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)