Noul coronavirus s-a extins rapid pe întreg mapamondul afectând peste 2 milioane de persoane, dar și numeroase domenii. Turismul este unul dintre cele mai lovite industrii, după ce mii de vacanțe au fost anulate sau amânate.
În acest context, odată cu apropierea verii, se încearcă o restructurare a acestui domeniu, pentru ca oamenii să pot ajunge la o normalitate aproiată de cea din trecut.
Faza de izolare ar trebui să se încheie pe 3 mai, iar Italia va încerca încet să găsească normalitatea.
Astfel că, oamenii vor pleca în concedii la mare, iar unitățile de cazare sau autoritățile care se ocupă de plaje trebuie să se adapteaze situația dată. În acest sens, sunt studiate mai multe măsuri pentru a încerca să combată virusul.
Este posibil să fie introdusă rezervarea obligatorie pentru unități, nisipul va fi dezinfectat periodic, distanțele dintre umbrele vor fi majorate, sunt doar câteva dintre măsurile care este posibil să fie luate.
Specialistul în boli infecțioase al Policlinicii Gemelli din Roma, Roberto Cauda, într-un interviu acordat Corriere, citat de amalfinotizie.it, a explicat că, pe plajă, cel mai probabil, nu va fi nevoie de mască: „Dar în aer liber, într-o situație precum cea a plajei, posibilitatea teoretică ca virusul să rămână în mediu este mult mai mică. Desigur, va trebui să ne păstrăm distanța. Nicio problemă pentru baie, virusul nu supraviețuiește în apă ”.
Sunt speculații conform cărora pe plajă vor fi instalate paravane de plexiglas, pentru a separa fiecare familie de cealaltă și a evita contagiunea de Covid-19.
Foto: amalfinotizie.it
Și în Spania antreprenorii care depind de turism se gândesc la modalități de a se reinventa și de a asigura siguranța clienților atunci când se vor ridica resctricțiile de izolare.
Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Madrid va instala pentru fiecare vizitator propria „bulă de igienă”: trebuie să se protejeze cu măști și mănuși și vor fi despărțiți de restul clienților prin partiții.
Pe de altă arte, un hotel de 12 etaje, care oferă oamenilor posibilitatea de a vedea apusul de pe terasa de la ultimul etaj, însă cine dorește să facă asta trebuie să ceară permisiunea unuia dintre angajați și să urmeze un traseu sigur, definit pe podeaua acestei terase.
Directorul general al lanțului hotelier VP, Javier Pérez Jiménez, consideră că pentru atragerea turiștilor, aceștia trebuie să vadă un spațiu extrem de curat, scrie El Pais.
Javier Pérez Jiménez se gândește să efectueze teste rapide pentru coronavirus tuturor clienților. Dacă sunt sănătoși, vor primi la recepție un kit de bun venit cu material de protecție: mănuși, mască și gel. Camerele sale vor fi ca „buncărele”, cel mai protejat loc.
Mai mult, bufetul de mic dejun va dispărea și va fi înlocuit cu un sac de picnic cu fructe și iaurt pe care clientul îl va ridica parcurgând un circuit definit. În restaurante, fața de pe masă nu va mai fi.
Cu toate acestea, în vara anului 2020, Spania și-ar putea închide granițele pentru turiștii străini. Potrivit unei analize a specialiștilor din Spania, una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, arată că un nou val de infectări ar putea avea loc în septembrie, astfel că aceștia consideră că cel mai bine ar fi să se rezume doar la turismul național