Turcii, așteptați la vot în primul scrutin în care președintele este ales direct de către cetățeni: Erdogan, marele favorit

Publicat: 10 08. 2014, 11:14

Turcii sunt așteptați duminică la vot în cadrul alegerilor prezidențiale, secțiile de vot fiind deschise de la ora locală 08.00 (05:00 GMT), scrie AFP.

Premierul Receă Tayyip Erdogan este mare favorit al acestui scrutin, primul în care președintele este ales direct de către cetățeni.

Cei doi contracandidați ai săi sunt Ekmeleddin Ihsanoglu (70 de ani), candidat comun al celor două principale partide de opoziție, profesor de istorie și fost șef al Organizației pentru Cooperare Islamică (OCI), și Selahattin Demirtas, un avocat în vârstă de 41 de ani, provenit din minoritatea kurdă, reprezentant al Partidului Democrat Popular (HDP).

Ultimele sondaje îl creditau pe Erdogan cu 57% din intențiile de vot, Ihsanoglu – 34%, iar Demirtas – 9%.
În cazul în care niciunul dintre candidați nu obține cel puțin 50% din voturi, un al doilea tur de scrutin este prevăzut pentru data de 24 august.