Turcia susține că discuțiile cu SUA s-au ameliorat, dar că se pregătește oricum pentru eventuale sancțiuni americane

Turcia susține că discuțiile cu SUA s-au ameliorat, dar că se pregătește oricum pentru eventuale sancțiuni americane
foto: Hepta.ro / Sputnik / Sputnik

Hulusi Akar, ministrul turc al Apărării, susține că s-au ameliorat discuțiile cu SUA referitoare la cumpărarea sistemelor de apărare antirachetă S-400 din Rusia și a avioanelor de vânătoare F-35, dar a precizat că Ankara se pregătește oricum pentru eventuale sancțiuni americane, potrivit Reuters.

Relațiile dintre Turcia și SUA sunt destul de tensionate, în condițiile în care Ankara s-a hotărât să cumpere sistemele rusești S-400, despre care Washingtonul spune că nu pot fi integrate în mijloacele de luptă NATO, explicând că achiziția ar compromite capacitatea avioanelor de vânătoare F-35, făcând posibilă detectarea lor pe radare.

În acest context, Hulusi Akar a afirmat că Ankara își îndeplinește responsabilitățile din proiectul F-35, precum și că se așteaptă ca programul să continue. Demnitarul turc a precizat că discuțiile oficialii americane merg mai departe.

Totodată, el a afirmat că Turcia evaluează oferta SUA pentru achiziționarea de sisteme Raytheon Co. Patriot, adăugând că Ankara și Washingtonul lucrează la aspectele legate prețuri, transfer de tehnologie și producție comună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`