Vicepremierul turc prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiin una dintre măsurile luate după proclamarea stării de urgență, informează Hurriyet.
"Turcia va suspenda temporar implementarea obligaţiilor care decurg din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, în conformitate cu decretarea stării de urgenţă; drepturile şi libertăţile fundamentale nu vor fi afectate în această perioadă. Şi Franţa a decretat starea de urgenţă; şi Franţa a suspendat Articolul 15 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", a anunțat vicepremierul turc, Numan Kurtulmus.
Anterior, Recep Erdogan a anunțat că în țara sa va intra în vigoare starea de urgență, fapt ce le va permite autorităților să ia măsuri rapide împotriva celor considerați responsabili de tentativa de puci eșuată din 15 iulie. Măsura le va permite președintelui și guvernului să ocolească parlamentul în adoptarea de noi legi și să limiteze ori să suspende drepturi și libertăți atunci când consideră necesar.
După lovitura de stat eșuată din noaptea de vineri, Erdogan a recurs la măsuri împotriva puciștilor care au alertat organizațiile nonguvernamentale ce protejează drepturile omului.
Până acum, în Turcia au fost concediați sau suspendați din posturi 50.000 de oameni, funcționarilor publici li s-a interzis să mai ia concediu în acest an și peste 9.400 de oameni sunt arestați, majoritatea militari și magistrați. Mai mult, Erdogan chiar a vorbit despre pedeapsa cu moartea pentru cei pe care îi consideră vinovați de trădare.
Ce alte măsuri a mai luat Erdogan, potrivit CNN:
– 21.738 de profesori din instituțiile private au rămas fără dreptul de a mai preda
– 2.745 de judecători și procurori au fost propuși spre a fi închiși, deși nu se știe dacă decizia fost aplicată în cazul tuturor
– 1.577 este numărul decanilor cărora li s-au cerut să demisioneze
– 8.777 de persoane angajate în Ministerul de Interne au fost suspendate din funcții, majoritatea polițiști
– 100 de oameni din serviciile de informații au fost suspendați
– 24 de companii de radio și televiziune au rămas fără licențe de transmisie