Turcia: Recep Tayyip Erdogan a respins cu vehemență criticile preşedintelui german privind încălcarea statului de drept

Turcia: Recep Tayyip Erdogan a respins cu vehemență criticile preşedintelui german privind încălcarea statului de drept
Foto: nationalturk.com

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a respins, marți, cu vehemență, criticile formulate la Ankara de  preşedintele german, Joachim Gauck, care a denunţat atingerile aduse statului de drept în Turcia, relatează AFP.

„Nu vom tolera niciodată o intervenţie în afacerile interne ale ţării noastre şi i-am spus-o şi preşedintelui german”, a afirmat Erdogan în Parlament, acuzându-l pe Joachim Gauck că a făcut declaraţii „deplasate”.

Şeful statului german, care a încheiat marţi o vizită de patru zile în Turcia, a criticat aspru lupta dusă de Guvernul islamisto-conservator împotriva reţelelor de solcializare şi presei.

„Trebuie să recunosc că aceste evoluţii mă sperie, în special când libertatea de gândire şi cea a presei sunt puse în discuţie, când accesul la Internet şi la reţelele de socializare este redus sau când jurnalişti apropiaţi opoziţiei sunt concediaţi sau chiar aduşi în justiţie”, a spus Gauck.

Premierul turc i-a răspuns preşedintelui german apreciind că a vorbit „într-un mod ciudat”.

De asemenea, Erdogan s-a declarat surprins de limbajul dublu folosit de Gauck.

„Ne-am întâlnit şi am luat masa împreună aproape două ore şi i-am explicat situaţia (…), dar, mai târziu, anumite lucruri au fost spuse”, a spus Erdogan, care a afirmat că partidul său a făcut progrese în privinţa respectării drepturilor omului.

Erdogan a dispus blocarea accesului la reţeaua de microblogging Twitter şi la site-ul de partajare video YouTube, care au difuzat numeroase înregistrări telefonice de tip pirat care-l vizează în mod direct pe premier.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)