Turcia: Premierul în exercițiu a anunțat eșecul total al negocierilor pentru formarea unui nou guvern
Premierul turc Ahmet Davutoglu, membru al Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP) din care face parte și președintele Erdogan, a anunțat că negocierile privind formarea unui nou guvern au eșuat deoarece partidul naționalist turc MHP a refuzat din nou participarea într-o alianță de guvernare, informează agenții internaționale, citate de Agerpres.
Șeful Partidului Acțiunea naționalistă (MHP) ”mi-a spus clar că nu vede nicio posibilitate pentru un guvern împreună cu AKP. (…) Am făcut totul, am încercat toate formulele posibile (…), dar nicio coaliție nu este posibilă”, a declarat Davutoglu.
Mai mult, potrivit premierului, liderul MHP a susținut că nu va sprijini nici un guvern minoritar al AKP și că va vota împotriva alegerilor anticipate, dacă o asemenea propunere va fi supusă votului legislativului.
Săptămâna trecută și negocierile cu Partidul Republican al Poporului (CHP), principalul partid din opoziție, au eșuat. După acest eșec, Davutoglu a declarat că singura soluție pentru ieșirea din impasul politic este convocarea alegerilor anticipate, idee împărtășită de președintele Erdogan.
Dacă nu se va ajunge la o înțelegere între partide până pe 23 august, Erdogan va putea să desemneze un premier — cel mai probabil tot pe Davutoglu — care să constituie un executiv provizoriu în care cele patru partide parlamentare vor fi reprezentate în mod paritar. Acest nou executiv va avea rolul de a conduce țara până la alegerile anticipate ce ar urma să se desfășoare în toamnă.
Formațiunea controlată de președintele Erdogan a pierdut majoritatea parlamentară în urma alegerilor din iunie, majoritate pe care o deținea încă din 2002.