Turcia: Poliția a dispersat violent prima manifestație, în fața noului palat prezidențial

Turcia: Poliția a dispersat violent prima manifestație, în fața noului palat prezidențial

Poliţia turcă a dispersat violent, sâmbătă, o mulţime de studenţi care încercau să manifesteze în faţa noului palat, luxos şi foarte controversat, al preşedintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, relatează presa turcă, citată de AFP.

Aceasta este prima manifestaţie organizată în proximitatea clădirii, care a costat 1,3 miliarde de lire turceşti (aproximativ 490 de milioane de euro) şi care a generat o polemică în Turcia.

Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi i-au lovit cu pumnii pe protestatari, care au ales „Palatul Alb” pentru a denunţa taxele mari de şcolarizare, potrivit unei înregistrări video difuzate de agenţia de presă DHA.

În timpul ciocnirilor au fost arestate 22 de persoane.

Cu o suprafaţă de 200.000 de metri pătraţi şi având o mie de camere, această clădire imensă este denunţată de opoziţie, care o consideră o nouă dovadă a derivei autoritare a lui Erdogan, aflat la putere din 2003. Erdogan a fost comparat chiar cu fostul dictator român Nicolae Ceauşescu, după construcţia acestui palat.

Şeful statului turc a respins recent aceste critici, dând asigurări că palatul nu este „o proprietate privată” şi că el contribuie la „prestigiul Turciei”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)