Turcia susține că forțele kurde nu s-au retras complet din nord-estul Siriei. Ministrul Cavusoglu: Vom curăța zona de teroriști

Publicat: 28 10. 2019, 20:36
sursa foto: Recep Tayyip Erdoğan/Facebook

Forțele kurde din Unitățile de Apărare a Poporului (YPG) nu s-au retras complet de pe o fâșie de teritoriu din nord-estul Siriei, după cum le-o cerea acordul patronat de Rusia, care este pe cale să expire, a anunțat Mevut Cavusoglu, ministrul de Externe al Turciei, transmite Reuters.

Șeful diplomației de la Ankara a precizat că o delegație din Rusia se îndreaptă spre Turcia, pentru a discuta despre formarea unor unități comune de patrulare, care și-ar putea începe activitatea cel mai devreme de marți.

Dacă YPG nu respectă înțelegerea de a se retrage la o distanță mai mare de 30 de kilometri față de granița Turciei, forțele conduse de turci „vor curăța teroriștii de acolo”, a afirmat Cavusoglu.

„Sunt câțiva care s-au retras. Regimul (n.r. – sirian) a confirmat acest lucru, iar Rusia, la rândul ei, confirmă și ea. Dar nu se poate spune că s-au retras cu toții”, le-a spus Cavusoglu reporterilor prezenți la Ankara.

Vestea vine în contextul în care, pe fondul retragerii americane, Turcia a demarat o ofensivă militară în nord-estul Siriei, atacând avanposturile controlate de Forțele Democratice Siriene, care sunt, în mare parte, controlate de către kurzii din YPG. Ankara vede YPG drept o organizație teroristă, pentru legăturile sale cu insurgenții kurzi din sud-estul Turciei.