Turcia a promis o contraofensiva majoră în Siria: „Nu intenționăm să confruntăm Rusia”

Turcia a promis o contraofensiva majoră în Siria: „Nu intenționăm să confruntăm Rusia”
Sursă foto: Hepta.ro & Blacknews.com

Turcia nu dorește să confrunte Rusia în Siria, ci pur și simplu vrea „să oprească masacrul regimului” Bashar al-Assad, a afirmat Hulusi Akar, ministrul turc al apărării, potrivit The New York Times.

Duminică, Turcia a anunțat că demarează o contraofensivă majoră împotriva guvernului sirian, declarând război regimului Bashar al-Assad, în ceea ce pare să fie o escaladare de proporții a implicării turce în conflictul militar de aproape un deceniu din Siria.

Anunțul a venit la trei zile de momentul în care Turcia suferea cea mai brutală lovitură în acest război, cu cel puțin 36 de soldați și peste 30 de răniți într-o singură operațiune, ce a fost dată de forțele siriene sprijinite de Rusia. Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a promis răzbunare și a cerut trupelor siriene să se retragă în spatele liniei din înțelegerea premergătoare ciocnirii.

Hulusi Akar, ministrul turc al apărării, a explicat că scopul operațiunii militare din nordul Siriei a fostîncheierea războiului și că forțele din „Semilună” încearcă să oprească ofensiva guvernului sirian.

„Toate eforturile noastre sunt îndreptate, în primul rând, spre oprirea focului, pentru prevenirea migrației și pentru a pune capăt curgerii de sânge”, explică Akar, „și astfel să aducem pace, pace și stabilitate în regiune cât mai repede posibil”.

Deși a subliniat că demonstrația de forță nu este îndreptată spre Rusia, care sprijină militar guvernul Bashar al-Assad, Akar a cerut Moscovei să își asume răspunderea pentru atacurile asupra forțelor turce.

„Nu intenționăm să confruntăm Rusia. Scopul nostru este să oprim masacrul făcut de regim”, a adăugat Hulusi Akar.

Hulusi Akar a adăugat că, „ca să fim sinceri, în cazul unui stat garant, nu găsim acceptabilă o afirmație de genul, «nu suntem responsabili pentru atacurile regimului»”.

Erdogan se va întâlni cu Putin joi, la Moscova, mai spune oficialul turc. Duminică, Moscova a avertizat că nu garantează securitatea avioanelor militare turce în Siria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`