Ministrul turc al afacerilor externe, Hakan Fidan, a condamnat arderea Coranului în fața unei moschei din Stockholm, miercuri, în cadrul unei manifestații care ar putea să complice și mai mult șansele Suediei de a primi undă verde din partea Turciei pentru a adera la NATO, transmite The Guardian.
Protestul a venit în contextul în care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a spus miercuri cancelarului german, Olaf Scholz, că Suedia a făcut câteva progrese, însă nu destule. NATO a menționat că șefii diplomațiilor din cele două țări se vor întâlni săptămâni viitoare la Bruxelles.
„Condamn protestul josnic din Suedia împotriva cărții noastre sfinte din prima zi a binecuvântatei Eid al-Adha”, a declarat Hakan Fidan, miercuri, pe Twitter, adăugând că este „inacceptabil să se permită proteste anti-islam în numele libertății de exprimare”.
Protestul, la care au participat circa 200 de persoane, a avut loc miercuri, în prima dintre cele trei zile ale sărbătorii musulmane Eid al-Adha. Manifestația a fost autorizată de poliția suedeză, care susține că riscurile de securitate „nu au fost de natură să justifice, în baza legilor actuale, o decizie de a respinge solicitarea”.
Televiziunea publică suedeză, SVT, susține că evenimentul s-a desfășurat pașnic și că omul responsabil pentru demonstrație a rupt pagini din Coran, și-a șters încălțările cu ele și le-a ars pe altele, iar apoi a pus o bucată de șuncă în carte.
Poliția suedeză a precizat că organizatorul manifestației este cercetat pentru incitare și pentru încălcarea de interdicției sezoniere de a aprinde focuri în Suedia. Un bărbat ar fi bănuit de tentativă de asalt, iar un altul, care avea la el o piatră, ar fi fost îndepărtat din zonă de oamenii legii.
Presa suedeză spune că organizatorul, Salwan Momika (37 de ani), a venit în Suedia din Irak și și-a negat intenția de a sabota șansele Suediei de a adera la NATO, precum și că ar fi spus că a luat în calcul să amâne protestul pentru după intrarea în Alianță.
„Nu am vrut să prejudiciez această țară care m-a primit și mi-a apărat demnitatea”, declara Momika în aprilie.