Turcia: Cântecul „Bella Ciao”, imnul internațional al rezistenței, a răsunat în mai multe moschei din Izmir, în urma unui atac informatic

Publicat: 21 05. 2020, 19:06
Foto: TRT.com

Cântecul partizan „Bella Ciao” a răsunat în mai multe moschei din Turcia difuzat de sistemul de megafoane care anunţă chemarea la rugăciune. Incidentul care a revoltat Ankara s-a produs ca urmare a aunui atac informatic. Regimul Erdogan anunță o anchetă de amploare în acest caz, acuzând un complot al opozanților președintelui.

Moscheile din Izmir au difuzat cântecul de protest Bella Ciao

Imnul anti-fascist a fost difuzat de mai multe moschei miercuri după-amiază, la ora azzan, chemarea la rugăciune difuzată de cinci ori pe zi. Mai mult, în această perioadă musulmanii de pretutindeni sărbătoresc Ramandanul.

“Sabotajul a fost realizat de persoane necunoscute care au accesat sistemul central al ‘adhan’ (chemarea la rugăciune). Problema a fost adusă în atenţia autorităţilor judiciare şi a fost depusă o plângere penală”, a anunţat biroul pentru probleme religoase al oraşului Izmir, transmiteturkishminute.com.

Astfel, sistemul de sunet al mai multor minarete din oraş a început să difuzeze, cu puţin înainte de cea de-a treia chemare la rugăciune a zilei, cântecul „Bella Ciao”, simbol al rezistenţei italiene împotriva fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial, recent popularizat de serialul spaniol „La Casa de Papel„.

Procuratura a deschis o anchetă pentru „atingere adusă în public valorilor religioase”

Cum era de așteptat, incidentul a creat vâlvă în întreaga țară. Oamenii au înregistrat surprinzătoarea difuzare a cântecului, iar imaginile au devenit virale pe Internet.

Turcia: Cântecul „Bella Ciao” a răsunat în mai multe moschei din Izmir, în urma unui atac informatic

În acest context, a fost deschisă o anchetă pentru „atingere adusă în public valorilor religioase” împotriva celor care au distribuit înregistrarea pe internet.

În 2017 a avut loc un incident similar atunci când hackeri au difuzat banda sonoră a unui film pornografic la megafoanele minaretelor din Kastamonu, un oraş de la malul Mării Negre.

Difuzarea Bella Ciao s-a produs în plin Ramadan

Incidentul de la Izmir s-a produs în plin ramadan și în condițiile în care moscheile sunt închise de două luni pentru a lupta împotriva răspândiriicoronavirusului.

Sărbătoarea islamică a început pe data de 23 aprilie şi se va încheia în seara zilei de 23 mai 2020. Pentru credinţa islamică, Ramadanul este un timp special pentru reflecţie spirituală, rugăciune, binefacere şi familie. Este unul din stâlpii credinţei islamice, iar musulmanii din întreaga lume vor evita să mănânce sau să bea de la răsărit până la apus.

Cântecul „Bella Ciao”, imnul internațional al rezistenței

Parcursul istoric al acestui cântec, cu autor anonim, este adesea asociată cu mișcarea de rezistență anti-fascistă, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Piesa a devenit cunoscută la nivel internațional în vara anului 1947, în timpul primului Festival Mondial al Tinerilor Democrați, ce s-a desfășurat la Praga.

Apoi, a fost cântată în diverse variante (folk, swing, rock, blues) și tradusă în zeci de limbi.

„Bella Ciao”, cântecul italian scos la lumină de Goran Bregovici, a prins din nou elan în spațiul public după apariția sa în„Casa de Papel”, unul din cele mai urmărite seriale Netflix.

Acestă melodie a reușit să rămână întipărită în mentalul colectiv timp de mai bine de 70 de ani, datorită speranței, curajului și mobilizării milioanelor de protestatari care au avut un gâd și o dorință comună.

Cântecul „Bella Ciao”, imnul internațional al rezistenței