Turcia amenință cu retragerea din Consiliul Europei, după ce eurodeputații au decis punerea sub monitorizare a acestei țări, informează site-ul stiripesurse.ro, care citează surse de la Strasbourg.
Instituția a luat această măsură în contextul în care referendumul din Turcia s-a încheiat cu un rezultat strâns în favoarea taberei ce dorește extinderea considerabilă a puterii președintelui Recep Erdogan. Observatorii internaţionali acuză că până la 2,5 milioane de voturi ar fi fost manipulate prin neştampilarea buletinelor la secţiile de vot din Turcia.
OSCE a amintit printre nereguli distorsiuni în campania dinainte de vot în favoarea taberei ”da”, intimidarea susţinătorilor campaniei ”nu” şi faptul că întrebarea adresată în referendum nu a fost tipărită pe buletinul de vot.
În plus, regimul de la Ankara condus de Erdogan a fost acuzat în repetate rânduri de încălcarea drepturilor omului, dat find măsurile pe care le-a luat după puciul eșuat din vara anului trecut.
De asemenea, măsura a fost luată și în contextul în care Erdogan a anunțat că ia în calcul reluarea discuțiilor privind reintroducerea pedepsei cu moartea, abolită în 2004 și incompatibilă cu valorile europene.