Turcia acuză Israelul că vrea să atragă întregul Orient Mijlociu „în haos”, după atacurile din Liban: „Țările care susțin necondiționat Israelul îl ajută pe Netanyahu să verse sânge pentru interese sale politice”

Publicat: 23 09. 2024, 23:52
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Turcia susține că atacurile efectuate de forțele israeliene în Liban amenință să scufunde Orientul Mijlociu și mai adânc în „haos”, relatează AFP preluată de Barron`s.

Sute de lovituri israeliene luni din Liban

Loviturile aeriene pe care le-au efectuat forțele israeliene luni în Liban au ucis 356 de oameni, inclusiv 24 de copii, conform bilanțului prezentat de ministrul libanez al sănătății, în cea mai letală escaladare transfrontalieră de la izbucnirea războiului din Gaza pe 7 octombrie 2023.

„Războiul Israelului nu este cu voi, este cu Hezbollah. De prea multă vreme vă folosește Hezbollah drept scuturi umane”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un mesaj pentru poporul libanez, potrivit Reuters.

Turcia acuză Israelul că vrea să atragă întregul Orient Mijlociu „în haos”

„Atacurile Israelului asupra Libanului marchează o nouă fază în eforturile sale de a atrage întreaga regiune în haos”, a afirmat Ministerul turc al afacerilor externe după raidurile israeliene care au vizat bastioanele Hezbollah, organ susținută de Iran, din sudul și estul Libanului.

O opozantă vehementă a ofensivei declanșate de Israel după atacul lansat de Hamas, Turcia a îndemnat comunitatea internațională să vehemente.

„Este imperativ ca toate instituțiile responsabile cu menținerea păcii și securității internaționale, în special Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, precum și comunitatea internațională să ia fără întârziere măsurile necesare”, a adăugat Ministerul de externe al Turciei.

„Țările care susțin necondiționat Israelul îl ajută pe (prim-ministrul israelian) Netanyahu să verse sânge pentru interese sale politice”, mai susține partea turcă.