Turcia a blocat mai multe rețele sociale, printre care Facebook, Twitter și Youtube

Turcia a blocat mai multe rețele sociale, printre care Facebook, Twitter și Youtube
Foto: lLeFigaro.fr

Autoritățile turce au ordonat, luni, 6 aprilie, blocarea rețelelor sociale Twitter, Facebook și Youtube pentru a împiedica difuzarea fotografiilor lui Mehmet Selim Kiraz, procurorul ucis pe 31 martie de o grupare teroristă.

Un mesaj al autorității administrative de telecomunicații, postat pe Youtube, indică faptul că această interdicție, prima de mare amploare după interdicția din urmă cu un an pentru împiedicarea difuzării acuzațiilor de corupție care vizau guvernul islamo-conservator la putere, a fost ordonatîă din „măsuri administrative”, scrie LeMonde.

Potrivit cotidianului Hurriyet, această măsură a fost luată ca urmare a unei decizii luate în justiție care ordona blocarea a 166 de site-uri-printre care Facebook, Twitter și Youtube- care au difuzat fotografia magistratului cu un pistol la tâmplă. Poza a fost difuzată chiar după ce a început  luarea de ostatici de către Frontul revoluționar al eliberării poporului (DHKP-C), care a revedendicat operațiunea. Formațiunea este condsiderată grup terorist în Turcia.

Unul dintre principalele grupuri de presă a fost constrâns să publice scuze oficial pe site-urile și pe coloanele ziarelor sale prin care să condamne „o proastă utilizare a unei fotografii reprezentând simbolurile unei organizații teroriste”. În timpul luării de ostatici, organismul de control al audiovizualului turc a interzis canalelor de televiziune să transmită în direct imagini de la eveniment.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`