Turcia a amplasat mai multe avioane de vânătoare F-16 la granița cu Siria
Autoritățile turcești au amplasat, luni, mai multe avioane de vânătoare la frontiera cu Siria, după ce armata președintelui Bashar al-Assad a bombardat pozițiile rebelilor dintr-o localitate situată la granița cu Turcia, transmite AFP.
Avioanele de vânătoare de tip F-16, au decolat din baza din Diyarbakir, situată în sud-estul Turciei, după un raid al aviației siriene asupra unei localități siriene controlată de luna trecută de insurgenți.
Mai multe proiectile siriene au căzut, în timpul raidului asupra Ras al-Ain, în localitatea vecină Ceylanpinar, stârnind panică în rândul locuitorilor. Cel puțin 12 persoane au murit, iar alte 8 rebeli au fost răniți în timpul atacului.
Turcia a cerut recent NATO să amplaseze rachete sol-aer Patriot de-a lungul frontierei cu Siria, pentru a-și proteja teritoriul.