Autorităţile siriene au recuperat trupurile neînsufleţite ale celor doi jurnalişti ucişi în timpul unui bombardament din oraşul Homs. Marie Colvin şi fotograful francez Remi Ochlik fuseseră îngropate în regiunea Baba Amir , conform unei surse oficiale din ministerul siriande externe.
Oficialul a făcut referire la descoperirea unui al treilea trup, însă identitatea sa nu este cunoscută.
Corpurile au fost transferate la un spital din Damasc pentru a fi examinate de către un medic legist, iar apoi corpurile vor fi trimise ambasadei Poloniei, care reprezintă interesele Statelor Unite, ale Franţei şi ale Spaniei în prezenţa Comitetului internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi a Semilunii roşii arabe siriene (CRAS), a precizat ministerul sirian de Externe.
Eşantioane de ADN vor fi cerute ţărilor de origine pentru a se confirma identitatea victimelor. Într-un comunicat oficial, oficialii sirieni şi-au prezentat condoleanţele familiilor victimelor şi speră că cetăţenii străini nu vor mai intra ilegal pe teritoriul ţării.
„Siria îşi prezintă condoleanţele familiilor victimelor şi speră că cetăţenii străini se vor abţine să intre ilegal pe teritoriul sirian şi să se ducă în regiunile unde se găsesc terorişti armaţi”, se precizează într-un comunicat al ministerului.