Situație înfiorătoare în Italia! Trupul neînsuflețit al unui fotomodel rus a fost găsit într-o valiză care plutea în portul Rimini, din Italia.
După ce au făcut cercetări în acest caz, procurorii au stabilit că tânăra de 27 de ani nu a fost ucisă, ci a cedat din viață din cauza anorexiei. Katerina Laktionova devenise obsedată de dorința de a slăbi și începuse să se înfometeze din dorința de a ajunge un model de succes. La 1,74 de metri ai săi, fata ajunsese să cântărească în ultimele luni în jur de 35 de kilograme și nu avea de gând să se oprească aici, potrivit Daily Mail.
Tânăra era din Rusia, însă în urmă cu doi ani se mutase împreună cu mama ei în Italia, unde își dorea să cunoască succesul în modelling. Obsesia ei de a scăpa de kilograme a distrus-o. Fata fusese internată de mai multe ori la spital, iar în ultima perioadă nici nu se mai putea ridica din pat.
Ceea ce este mai bizar este că, într-o zi, mama fetei a găsit-o pe aceasta fără suflare în casă. Speriată, femeia a pus cadavrul acesteia într-o valiză pe care a aruncat-o în apă. Apoi, și-a luat bilet de avion spre Moscova și a plecat din țară.