Trupele Moscovei au abandonat principalul bastion rusesc din nord-estul Ucrainei, sâmbătă, într-un colaps brusc pe una dintre marile linii de front din Ucraina, în condițiile în care forțele ucrainene amenințau să încercuiască zona într-o înaintare surprinzătoare, potrivit Reuters.
Căderea rapidă a orașului Izium din regiunea Harkov reprezintă una dintre cele mai dure înfrângeri ale Moscovei de la momentul în care trupele ruse erau respinse din zona capitalei ucrainene și ar putea să confirme un punct de cotitură decisiv în războiul ce durează deja de mai bine de șase luni. Mii de soldați ruși au fugit, abandonând stocuri de muniții și echipamente.
Ministerul rus al apărării susține că a ordonat trupelor să părăsească zona pentru a consolida operațiunile din Donețkul vecin.
Șeful administrației din zonele aflate sub ocupație rusă ale regiunii Harkov susține că, „pentru a salva vieți”, le-a transmis rezidenților să evacuze provincia și să meargă în Rusia, notează TASS. Martorii au raportat ambuteiaj rutiere, cu oameni care părăseau teritoriul controlat de ruși.
Oficialii ucraineni nu au confirmat efectiv recuperarea Iziumului, însă șeful personalului prezidențial ucrainean, Andriy Yermak, a publicat o fotografie de la periferia orașului. Anterior, postase un emoji cu struguri – numele orașului înseamnă „stafide” în limba ucraineană.
Retragerea rusă a venit la câteva ore după ce trupele ucrainene au capturat Kupiansk, oraș aflat și mai la nord, singurul nod feroviar care aprovizionează întreaga linie de front rusească din nord-estul Ucrainei. Practic, mii de trupe ruse au fost lăsate brusc fără posibilitatea de a se aproviziona pe un câmp de luptă care a fost scena unora dintre cele mai intense bătălii.
Forțele ruse par să aibă probleme și în alte poziții de care mai dispune pe frontul din est – oficiali pro-ruși au admis impasul din alte locații, iar contraofensiva ucraineană sugerează că vor urma și alte succese.