Trupele ruse ar fi răpit și torturat sute de persoane care lucrau la centrala nucleară de la Zaporojie

Trupele ruse ar fi răpit și torturat sute de persoane care lucrau la centrala nucleară de la Zaporojie
Foto: CNN

Forţele ruse care ocupă centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei i-ar fi răpit şi maltratat pe muncitorii care compun personalul, susține Agenţia ucraineană Energoatom.

Noi detalii despre posibile atrocități comise de trupele ruse

Preşedintele Energoatom, Petro Kotin, a declarat pentru grupul media german Funke că aproximativ 200 de persoane au fost reţinute, iar compania nu ştie unde se află în prezent unele dintre acestea.

Potrivit lui Kotin, aproximativ 1.000 de angajaţi ucraineni menţin instalaţia în funcţiune. Prin comparaţie, aproximativ 11.000 de angajaţi lucrau la centrală înaintea războiului.

AIEA a avertizat cu privire la lipsa de personal şi a spus că experţii rămaşi sunt supuşi unui nivel de stres atât de ridicat încât s-ar putea produce greşeli operaţionale. A mai precizat că echipei sale nu i s-a permis accesul peste tot în centrală.

Centrala generează electricitate și o utilizează în propriile scopuri

Inspectorul a menționat și despre imposibilitatea de a menține generatoarele diesel în funcțiune și că foarte ușor se poate produce un incident.

„Este nevoie de patru rezervoare uriașe de motorină pe zi. Potențial, ne putem trezi în situația de a nu mai avea motorină; aceasta poate da naștere unui accident, care să afecteze zona activă a reactoarelor și să elibereze produse radioactive în mediul înconjurător. Aceasta nu va afecta doar teritoriul Ucrainei, ci va produce și efecte transfrontaliere”, a adăugat Korikov.

La momentul actual, centrala nucleară „generează electricitate și o folosește pentru propriile nevoi”, printr-un proces numit „islanding”. Astfel, chiar dacă este deconectată de la o rețea electrică, centrala își folosește propria energie pentru a alimenta sistemele de răcire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`