Trump se clatină: Fostul său șef de campanie, inculpat în dosarul „Russiagate”, S-A PREDAT!

Publicat: 30 10. 2017, 14:52

Paul Manafort, fostul director al campaniei candidatului Donald Trump, dar și fost partener de afaceri al președintelui american a fost somat luni să se predea, informează NY Post.

Manafort a fost inculpat vineri, dar acuzațiile ce i se aduc sunt încă secretizate, urmând a fi dezvăluite la momentul în care fostul șef al campaniei lui Trump va fi în custodia autorităților.

Aceasta este prima mare inculpare a unui oficial de rang înalt, din cadrul echipei preşedinteluiDonald Trump, de la începerea anchetei ce vizează implicarea Rusiei în alegerile americane din 2016.

Manafort, care a lucrat pentru fostul preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi este vizat de ancheta federală, a respins orice nereguli financiare în plăţile pe care le-a încasat de la ucraineni, existenţa unor conturi bancare în paradisurii fiscale şi diverse tranzacţii imobiliare în decursul timpului.

Înainte de inculpare, FBI a efectuat o percheziţie în forţă la locuinţa luiManafort de laAlexandria, în Virginia, de unde a confiscat documente financiare şi fiscale, dintre care unele au fost furnizate deja de către anchetatori Congresului, în cadrul altor anchete parlamentare.

În timp ce toată lumea așteaptă confirmarea oficială a acuzațiilor în problema amestecului Rusiei în alegerile din America, Donald Trump se dă într-o veselie pe Twitter postând mesaje furioase în care neagă interferența Kremlinului, atacând-o și pe Hillary Clinton, relatează The Guardian.

ULTIMA ORĂ : Paul Manafort s-a predat în dosarul ”Russiagate”. Rick Gates, fostul său partener de afaceri, o făcut același lucru.

Sunt primele inculpări în din dosarul privind amestecul Rusiei la alegerile prezidențiale din SUA, care au avut loc înnoiembrie 2016.