Negocierile Marii Britanii cu Uniunea Europeană pe tema unui acord de Brexit i-a oferit acesteia din urmă „toate cărţile”, relatează BBC, care citează o serie de declaraţii ale preşedintelui Donald Trump pentru publicaţia The Sunday Times.
În plus, Donald Trump a precizat că liderul „Partidului Brexit”, Nigel Farage, ar trebui inclus în negocierile cu Uniunea Europeană şi că „ar avea multe de oferit”.
„Gândiţi-vă cât de bine le-ar fi dacă ar face asta (să-l includă pe Farage în negocieri – n.r.)„, a declarat Trump în cadrul interviului.
„Am ajuns să-l cunosc atunci când i-a plăcut campania mea (cea prezidenţială, din 2016 – n.r.) şi chiar a venit la un discurs de-al meu şi l-am întâlnit. Cred că este o persoană minunată. O persoană cu adevărat minunată”, a spus Trump despre Nigel Farange, un personaj politic suspectat în trecut inclusiv de legături cu Rusia.
El a indicat şi faptul că, în situaţia în care Marea Britanie nu va obţine ce vrea, ar trebui pur şi simplu să plece de la masa negocierilor.
„Dacă nu obţii înţelegerea pe care o vrei, dacă nu obţii o înţelegere corectă, atunci pleci”, a declarat preşedintele american.
Referindu-se la nota de plată pe care Marea Britanie ar trebui să o plătească în compensaţie pentru Brexit, Donald Trump a precizat că dacă ar fi pus în situaţia în care să decidă cu privire la aşa ceva: „Nu aş plăti 50 de miliarde de dolari . Aşa sunt eu – este o cifră imensă”.
Declaraţiile lui Donald Trump au fost făcute cu doar două zile înainte de o vizită oficială pe care o va face în Regatul Unit. Aceasta a fost deja criticată de unii lideri politici britanici, precum primarul Londrei Sadiq Khan sau liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn.
Foto: Nigel Farage, liderul „Partidului Brexit”, unul dintre cei mai vocali susţinători ai Brexitului, inclusiv al unuia fără acord (sursă foto: Facebook / Nigel Farage)
Cronologia deciziilor importante de anul acesta legate de Brexit