Convorbirea telefonică între preşedintele american Donald Trump şi premierul australian Malcolm Turnbull s-a dovedit a fi scurtă ca urmare a punerii sub semnul întrebării a acordului bilateral cu privire la refugiaţi, a relatat miercuri Washington Post, notează agerpres.ro.
Potrivit cotidianului american, preşedintele republican al SUA a întrerupt brusc convorbirea după ce a criticat acordul încheiat de predecesorul său, Barack Obama, privind primirea de refugiaţi trimişi de Australia în tabere controversate. Conform presei, Trump a întrerupt convorbirea după 25 de minute, deşi fusese programată să dureze o oră.
Turnbull a afirmat că este dezamăgit de detaliile discutate în conversaţia telefonică, pe care a descris-o ca fiind foarte ”clară şi directă”.
Deşi Trump a asigurat faptul că acordul dintre cele două state va continua, acesta ar fi afirmat în timpul conversaţiei că el consideră acest acord ca fiind ”unul extrem de nefavorabil”.