Trump CONDAMNĂ regimul nord-coreean după SFÂRȘITUL TRAGIC al studentului reținut la Phenian
Președinte american Donald Trump a reacționat după aflarea veștii privind moartea studentului american, Otto Warmier, la scurt timp după ce a fost eliberat în stare de comă dintr-o închisoare din Coreea de Nord, potrivit BBC News, citat de Digi 24.
Liderul de la Casa Albă condamnă "brutalitatea regimului nord-coreean" și a dat asigurări că SUA vor lua măsuri dure împotriva regimului de la Phenian.
Trump a ținut totodată să transmită condoleanțe familiei tânărului.
"Melania și cu mine transmitem condoleanțe familiei lui Otto Warmbier, după moartea sa timpurie. Nu există nimic mai tragic pentru un părinte decât să își piardă copilul în floarea tinereții. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia și apropiații lui Otto și spre toți cei care l-au iubit. SUA condamnă încă o dată brutalitatea regimului nord-coreean", a declarat președintele SUA prin intermediul unui comunicat.
Președintele american a mai declarat înainte de o întâlnire cu directorii companiilor IT din SUA că este convins că va reuși să țină sub control guvernul de la Phenian.
"Măcar l-am adus acasă pe Otto, este alături de părinții săi, care se bucură să îl vadă, deși era într-o stare gravă. Multe lucruri rele s-au întâmplat…este un regim brutal, dar vom fi capabili să îl ținem în frâu.
Soarta lui Otto ne convinge că trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a preveni ca astfel de tragedii să se abată asupra oamenilor nevinovați, care cad victime ale unui regim ce nu respectă regulile de bază ale decenței umane", a mai spus Trump.
Otto Warmbier a fost închis peste un an de zile în Coreea de Nord pentru activități contra siguranței statului nord-coreean, deoarece a încercat să fure un obiect pe care era inscripționat un slogan de propagandă din hotelul în care era cazat în Phenian.
Warmbier a aterizat în SUA pe 13 iunie fără să poată vorbi, vedea sau reacționa la stimulente verbale. Doctorii de la Centrul Medical al Universități din Cincinnati au descris starea tănărului drept „stare de veghe fără răspuns la stimuli”.