Trump: A sosit vremea pentru o schimbare în Iran
„Iranul a eşuat la toate nivelurile, în ciuda acordului extrem de prost cu administraţia Obama”, a scris Trump pe Twitter. „Marele popor iranian este reprimat de mulţi ani. Vrea hrană şi libertate. Bogăţia Iranului este prădată, la fel şi drepturile omului. Este timpul pentru o schimbare”, a adăugat el, potrivit agerpres
Este al treilea mesaj începând de vineri prin care preşedintele american atacă regimul iranian. Sâmbătă, el a atras atenţia că „regimurile asupritoare nu pot dura la infinit”.
„Întreaga lume înţelege că bunul popor al Iranului vrea o schimbare şi că, în afară de vasta putere militară a SUA, poporul iranian este cel de care liderii săi se tem cel mai mult”, a scris Trump într-o postare pe Twitter, reluând fragmente din discursul său de la 19 septembrie de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Aceste mesaje au fost însoţite de atenţionările pe un ton similar ale vicepreşedintelui american Mike Pence, purtătorului de cuvânt al Casei Albe şi ambasadoarei SUA la ONU, Nikki Haley.