Trump a inventat un nou stat african în cadrul conferinței de la ONU, provocând o furtună de reacții pe internet (FOTO)

Publicat: 22 09. 2017, 16:42

Președintele Donald Trump a elogiat generos sistemul sanitar din „Nambia” în timpul discursului său la ONU. Problema este că Nambia nu există. Casa Albă a precizat ulterior că Trump se referea la Namibia, dar era prea târziu, fiindcă furtuna de reacții pe rețelele sociale nu a întârziat să apară.

Gafa lui Donald Trump a aprins imediat social media, mulți speculând că președintele SUA a vrut să spună Namibia, Zambia sau Gambia, nume de state relativ similare. Unii dintre internauți au popularizat chiar hashtag-ul #PrayForNambia.

"Nambia, principalul producător mondial de covfefe", a scris @bellafortunate, referindu-se la un tweet eronat al lui Donald Trump din luna mai, relatează agerpres.