Trump a interzis accesul în SUA cetățenilor din 7 state musulmane, dar a făcut o concesie pentru refugiații creștini din zonă: Au fost tratați oribil!

Trump a interzis accesul în SUA cetățenilor din 7 state musulmane, dar a făcut o concesie pentru refugiații creștini din zonă: Au fost tratați oribil!
Foto: The New York Times

Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care a interzis vreme de trei luni intrarea pe teritoriul american a persoanelor ce vin din Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen. Deținătorii de carte verde sunt și ei supuși interdicției.

De asemenea, ordinul executiv interzice vreme de patru luni programul federal de primire și reinstalare a refugiaților de toate naționalitățile din țări aflate în război.

Totuși, notează Washington Post, Trump s-a arătat dispus să facă o concesie pentru refugiații creștini din zona Siriei și a explicat și motivul: "Au fost tratați oribil! Dacă erai creștin din Siria, era aproape imposibil sau foarte greu să intri în SUA, dar dacă erai musulman, intrai imediat. Este nedrept, pentru că toți erau persecutați, îi decapitau pe toți, însă cel mai mult pe creștini. Mi s-a părut foarte nedrept, așa că îi vom ajuta".

Google, dar și alte companii cu angajați din aceste șapte state au reacționat rapid: i-au rechemat de urgență în Statele Unite sau le-au interzis să mai pelce în călătorii de afaceri, de teama că nu se vor mai putea întoarce.

La rândul lor, companiile aeriene au fost nevoite să anunțe că vor refuza îmbarcarea persoanelor vizate de acest ordin.

De exemplu, compania olandeză KLM a refuzat îmbarcarea a șapte persoane deoarece, "deși ne-am fi dorit să călătorească la bordul avioanelor noastre, demersul nu avea rost, pentru că le-ar fi fost refuzată intrarea în țară". Și compania Qatar și-a informat clienții asupra noii situații.

O situație ciudată s-a petrecut și pe aeroportul John F. Kennedy, acolo unde doi refugiați din Irak au fost reținuți de polițiști. Ei se aflau în tranzit când Trump a semnat ordinul. Unul dintre ei a fost eliberat ulterior, iar organizații pentru drepturile omului au cerut ca și al doilea să fie eliberat. O instanță urmează să judece acest caz.

Ministrul de externe francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat la finele unei întrevederi cu omologul său german, Sigmar Gabriel, că deciziile lui Trump îngrijorează Franța și Germania.

Și americanii de rând au reacționat, ei protestând în marile aeroporturi ale țării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)