Moment stânjenitor la summitul NATO: Trudeau, Macron și Johnson, surprinși în timp ce glumeau pe seama lui Donald Trump (VIDEO)

Moment stânjenitor la summitul NATO: Trudeau, Macron și Johnson, surprinși în timp ce glumeau pe seama lui Donald Trump (VIDEO)
Foto: captură video Twitter

În pofida eforturilor depuse de organizatori de a evita momente jenente la summit-ul NATO care se desfăşoară la Londra, liderii a trei dintre cele mai puternice state ale lumii au fost surprinşi purtând o discuţie mai puţin diplomatică. Premierul canadian, Justin Trudeau, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson au fost filmaţi în timp ce glumeau pe seama preşedintelui american, Donald Trump.

Aflaţi la recepţia de la Palatul Buckingham, Justin Trudeau, Emmanuel Macron şi Boris Johnson au fost surprinşi făcând glume pe seama comportamentului neortodox al preşedintelui american Donald Trump.

Participanţii la această conversaţie spumoasă nu şi-au dat seama că totul este filmat şi înregistrat.

Cel care a condus conversaţia a fost premierul canadian, care părea că este amuzat de comportamentul lui Trump în prima zi a summit-ului.

„A întârziat pentru că a stat 40 de minute în plus la conferinţa de presă. Da, da, a anunţat… Aţi văzut cum cei din echipa sa au rămas pur şi simplu perplecşi”, a fost suprins Trudeau în timp ce le spunea celorlalți participanți la discuție.

Premierul canadian se referea la conferinţa de presă de marţi în cursul căreia Trump a vorbit cu jurnaliştii mai mult de două ore marţi.

Preşedintele Franţei participă şi el la conversaţie, dar comentariile sale nu pot fi auzite la fel de bine, în timp ce premierul britanic poate fi văzut cum zâmbeşte.

Această conversaţie a urmat confruntării verbale dure dintre liderul de la Casa Albă şi preşedintele francez pe tema viziunii asupra NATO şi conflictului din Siria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`