Kremlinul pare să se fi implicat și în răspândirea de „fake news” în ceea ce privește vaccinurile. Experții în social media atrag atenția că „trolii” ruși au avut un rol extrem de important în creşterea cu 30% a îmbolnăvirilor de pojar din ultima vreme şi în reapariţia cazurilor în ţări care aproape eradicaseră boala.
Potrivit unui studiu care a urmărit timp de trei ani mesajele pro şi anti-vaccinare de pe reţelele de socializare, agenţii de influenţă ruşi au intensificat artificial dezbaterile pe această temă, reuşind să sporească semnificativ neîncrederea populaţiei în vaccinuri.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că acest fenomen se află printre cele 10 mari ameninţări care planează asupra sănătăţii omenirii, scrie gandul.info.
Conform Radio Free Europe, criza mondială din Sănătate provocată de campaniile anti-vaccinare a fost influenţată semnificativ de aceiaşi specialişti în social media ruşi implicaţi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA în 2016.
Concluzia cercetătorilor din domeniul medical este că influenţa atacurilor cibernetice concertate ale trolilor ruşi au dus la izbucnirea epidemiei de pojar din 2018 (82.000 de bolnavi şi 72 de decese) care a afectat mai ales ţările central şi est-europene, ţintele predilecte ale ruşilor.
American Journal of Public Health a publicat un raport al experţilor în internet, care arată modul în care, încă din 2014, Internet Research Agency (firma considerată o adevărată ”fermă” de troli din Sankt Petersburg, care s-a implicat şi în campania electorală americană) a întreţinut şi a inflamat în mod artificial dezbaterile despre vaccinare pe reţelele de social media, provocând creşterea neîncrederii populaţiei în rolul vaccinurilor.
Experţii care au studiat mesajele despre vaccinuri în perioada iulie 2014 – septembrie 2017, au constatat că trolii ruşi, boţii şi alţi influenceri de rea-credinţă au postat intensiv despre vaccinare.
De câte ori găseau un mesaj împotriva vaccinării, trolii ruşi îl răspândeau, înteţind dezbaterile pro şi contra. Userii falşi, cu identităţi fictive, au fost cei mai activi promotori ai campaniilor anti-vaccinare.
„Vaccinarea provoacă AUTISM” este unul din mesajele preferate de „ferma de troli” stipendiată de Kremlin.
Raportul arată că oriunde au descoperit mesaje anti-vaccin, ruşii au întreţinut controversele, iar cu ajutorul conturilor false au erodat cât au putut încrederea generală în rolul vaccinurilor.
Mai mult, agenţii ruşi nu postau doar mesaje anti-vaccin, ci şi informaţii pro-vaccinare, interesul fiind să menţină dezbaterile cât mai mult timp.
Rata vaccinării a scăzut în ţări precum România, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Georgia, Kazahstan sau Kirghistan.
Rușii nu s-au implicat doar în influențarea alegerilor din alte țări, ci și în răspândirea neîncrederii în vaccinuri: Care este mesajul preferat distribuit masiv de ‘trolii’ Kremlinului
How do anti-vaccine messages spread online? From 2014-2017, Twitter bots & Russian trolls disseminated anti-#vaccine messages in an attempt to erode public consensus on #vaccination in the US https://t.co/oR0FOze1A2 #antivaxxers pic.twitter.com/8Jsn7wY176
— AJPH (@AMJPublicHealth) 24 august 2018