Treptele Spaniole din Roma, vandalizate. Un grup de protestatare le-au stropit cu vopsea roșie (VIDEO)

Publicat: 26 06. 2024, 17:13
Actualizat: 26 06. 2024, 18:08

Treptele Spaniole din Roma au fost stropite de un grup de protestatare care au dorit să atragă atenția asupra actelor de violență împotriva femeilor din Italia.

Acțiune de protest în Roma

Bruciamo Tutto este grupul care a organizat acțiunea după ce o studentă de 22 de ani a fost ucisă de fostul ei iubit. Cazul a provocat furie la nivel național din cauza violenței domestice, informează observatornews.

„Am organizat această acţiune pentru a atrage atenţia societăţii asupra unei probleme pe care nu o mai putem ignora absolut deloc”, a declarat Bruciamo Tutto.

„Este sângele lor”

Grupul a mai adăugat că guvernul nu se implică în rezolvarea acestei probleme.

„Guvernul Meloni reduce cu 70% finanţarea centrelor pentru victimele violenţei, atacă legea privind dreptul la avort, nu are grijă de drepturile persoanelor ‘queer’, de drepturile migranţilor”, a adăugat Bruciamo Tutto.

În urma acțiunii de protese, șase activiste au fost reținute. Ele au lipit și afișe pe care erau scrise victemele recente ale violenței împotriva femeilor.

„Este sângele lor, un masacru pe care societatea refuză să-l vadă (…) de parcă ar fi normal să mori în mâinile propriului soţ, al partenerului sau al fiului, a spus o activistă din cadrul grupului.

Treptele Spaniole reprezentă o emblemă pentru Roma. Activiștii de mediu vizează obiectivele turistice importante pentru a avea parte de mai multă vizibilitate. Guvernul Giorgiei Meloni a înăsprit sancțiunile pentru persoanele care vandalizează sau deteriorează obiective turistice și culturale.