Trenul frigorific cu care au fost transportate cadavrele victimelor zborului MH17 a ajuns la Harkov: Trupurile vor fi transportate apoi cu avionul la Amsterdam

Publicat: 22 07. 2014, 13:04
Foto: smh.com.au

Cadavrele persoanelor care și-au pierdut viața în prăbușirea zborului MH17 au ajuns la Harkov, marți, în jurul prânzului, acolo unde au fost transportate cu ajutorul unui tren frigorific.

Trupurile neînsuflețite vor fi zburate în Amsterdam cu ajutorul unei delegații venite din Olanda, scrie Mediafax.

În capitala Olandei, acestea vor fi identificate și apoi predate familiilor.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului, toți aceștia murind în urma accidentului.