Scandal în Japonia: Un tren a plecat cu 25 de secunde mai devreme din gară. Cum a reacționat compania

Publicat: 17 05. 2018, 13:33

O companie feroviară din Japonia și-a cerut scuze după ce un tren a părăsit o stație cu 25 de secunde mai devreme.

Conductorul a crezut că trenul era programat să plece din stație la ora 07:11, și nu la 07:12 așa cum era programat vinerea.

Acesta și-a dat seama de greșeală imediat după ce a închis ușile, dar pentru că nu a văzut niciun călător așteptând pe peron, a decis să continue drumul.

Reprezentanții companiei spun că „neplăcerile cauzate clienților noștri sunt de neiertat“.

În luna noiembrie 2017, aceeași companie a fost nevoită să-și ceară scuze pentru că un alt tren plecase dintr-o stație cu 20 de scunde mai devreme, scrie Cotidianul.ro.