Trei tineri francezi suspectați de legături cu Statul Islamic au fost arestați în Tunisia

Publicat: 30 11. 2015, 19:32
Foto: khaama.com

Trei tineri francezi au fost arestați în Tunisia, fiind suspectați de legături cu Statul Islamic și de pregătirea unui atac terorist pe teritoriul francez, informează Le Figaro, citat de Mediafax.

Doi bărbați de 19, respectiv 20 de ani au fost arestați la mijlocul lunii noiembrie pentru că ar fi intenționat să se antreneze în tabere teroriste din Libia. De asemenea, a fost arestată o femeie de 20 de ani care plănuia să comită un atentat în Franța.

După antrenarea în taberele din Libia, cei trei doreau să participe la conflictul din Siria.

Ei au fost predați autorităților franceze.