”Trei sau patru vaccinuri” urmează să fie disponibile la sfârşitul lui 2020 sau începutul lui 2021, estimează preşedintele Consiliului European Charles Michel

”Trei sau patru vaccinuri” urmează să fie disponibile la sfârşitul lui 2020 sau începutul lui 2021, estimează preşedintele Consiliului European Charles Michel
Foto: Pixabay.com

Președintele Consiliului European, Charles Michel, este optimist în ceea ce privește distribuția mult așteptatului vaccin împotriva noului coronavirus.

Trei sau patru vaccinuri pentru COVID-19 ar urma să fie disponibile în UE peste câteva luni

Acesta a declarat într-un interviu pentru RTL că trei sau patru vaccinuri urmează să fie disponibile până la sfârşitul lui 2020 şi începutul lui 2021 în Uniunea Europeană (UE).

”Potrivit informaţiilor noastre, sperăm ca, începând de la sfârşitul anului şi de la începutul anului viitor, trei sau patru vaccinuri să fie disponibile în mod treptat”, a declarat liderul UE.

”Comisia Europeană (CE), în numele statelor membre (UE), a semnat numeroase contracte pentru a ne asigura că, atunci când sunt disponibiloe vaccinuri, vom putea beneficia de dozele de care avem nevoie”, a dat asigurări fostul premier belgian.

Charles Michel a avertizat că nu doar existența unor vaccinuri eficiente pentru lupta împotriva noului coronavirus este esențială, ci inclusiv capacitatea logistică a statelor pentru a le distribui rapid către populație.

Urmează să existe mai multe vaccinuri, ceea ce va antrena probleme logistice, probleme de transport, de conservare şi de desfăşurare în campaniile de vaccinare, a declarat el.

”De aceea, vreau să-i mobilizez pe şefii noştri de stat şi de guverne pentru a le anticipa”, a subliniat el.

UE: Doar o parte din cetățenii europeni vor fi vaccinați până în 2022

Oficialii UE au declarat în cadrul unei şedinţe interne că doar o parte din populația Uniunii Europene va putea fivaccinată împotriva noului coronavirus înainte de 2022, potrivitReuters.

UE a încheiat deja acorduri cu trei producători, pentru un miliard de vaccinuri, și se află în faza de negociere, pentru a rezerva încă un miliard de doze, cu alte companii producătoare de vaccin împotriva COVID, având în vedere că voci ale experților din sănătate susțin că s-ar putea ca nu toate vaccinurile dezvoltate să se dovedească eficace.

„Nu vor exista suficiente doze devaccin anti-Covid-19 pentru întreaga populație înainte de sfârșitul lui 2021”, le-a transmis luni un oficial al Comisiei Europene diplomaților statelor membre, potrivit unei persoane care a participat la întrunire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`