Trei persoane, transportate la spital, în urma unui accident rutier dintre un microbuz și două autoturisme. Impactul s-a produs la ieșirea din Avrig, județul Sibiu

Publicat: 02 02. 2021, 12:03

Trei persoane au fost transportate la spital marți dimineața, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier pe DN 1, la ieșire din Avrig, județul Sibiu. Un microbuz de călători și două autoturisme au fost implicate în impact, după cum a anunțat Poliția, potrivit Agerpres.

„Pe DN 1, la ieşire din Avrig spre Braşov, şoferul unui microbuz, care conducea spre Braşov, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară al cărei şofer oprise pentru a vira la stânga, neregulamentar, pe marcaj continuu, pe care a proiectat-o într-un autoturism condus regulamentar spre Sibiu. Trei persoane primesc îngrijiri medicale şi vor fi transportate la spital. Traficul este îngreunat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.

Potrivit autorităților, în microbuz se aflau trei pasageri și șoferul. La spital au fost transportați doi dintre pasagerii microbuzului și șoferul autoutilitarei cu care acesta a intrat în coliziune.

O femeie însărcinată, printre răniții transportați la spital

Cei de ISU au anunțat că printre pasagerii răniți se află și o femeie însărcinată. Această are o vârstă de aproximativ 19 ani și era conștientă.

„Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale pentru un bărbat de circa 23 de ani şi o femeie de circa 19, însărcinată. Ambii conştienţi, cu contuzii uşoare au fost transportaţi la UPU Sibiu pentru investigaţii suplimentare. Un echipaj SAJ sosit în sprijin a transportat la spital cea de-a treia persoană”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.