Trei palestinieni au fost împuşcaţi mortal de forţele de ordine israeliene, după ce au înjunghiat mai multe persoane
Trei palestinieni au fost împuşcaţi mortal de forţele de ordine israeliene, după ce au înjunghiat mai multe persoane, informează B1 TV.
În cel mai recent atac, un ofiţer de Poliţie a ucis o femeie palestiniană care îl înjunghiase.
În al doilea incident, un adolescent de 16 ani a fost împuşcat mortal de oamenii legii, după ce a scos un cuţit în momentul în care ofiţerii i-au cerut să se legitimeze.
Un civil a tras focuri de armă spre un palestinian care încercase să îl taie cu o armă albă, potrivit autorităţilor militare.
Opt evrei au fost omorâţi de palestinieni în ultima lună, în cele mai multe cazuri prin înjunghiere, în timp ce 33 de palestinieni au fost ucişi de forţele de ordine israeliene.