Trei jurnaliști europeni au fost executați de islamişti în Burkina Faso

Trei jurnaliști europeni au fost executați de islamişti în Burkina Faso
Foto: tpnn.com

Trei jurnalişti europeni au fost omorâți de terorişti islamişti, în timpul unui atac produs în Burkina Faso, potrivitFrance-Presse. Este vorba despredoi spanioli şi un irlandezcare participau la filmări pentru un documentar despre statul african.

Ziariștii, împreună cu un localnic erau dispăruţi după o ambuscadă care a vizat luni, în estul statului Burkina Faso, membri ai unei patrule antibraconaj însoţiţi de jurnalişti occidentali. Alte trei persoane au fost rănite în atac.

„Este regretabil, dar cei trei occidentali au fost executaţi de terorişti. Persoanele din imaginile difuzate de grupuri armate au fost identificate ca fiind cei trei occidentali dispăruţi de ieri”, a declarat marţi un oficial din cadrul serviciilor de securitate din Burkina Faso.

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a confirmat moartea a doi jurnalişti spanioli.

„Cea mai proastă veste ne-a fost confirmată. Avem toată afecţiunea pentru rudele şi apropiaţii lui David B. şi Roberto F., asasinaţi în Burkina Faso”, a transmis marţi Pedro Sanchez, prin Twitter.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul, care a avut loc pe o şosea care duce către rezervaţia forestieră Pama.

La fel ca în ţările vecine din regiunea Sahel, în Burkina Faso grupări armate care au legături cu Al-Qaida sau Statul Islamic atacă frecvent civilii şi armatele locale, deşi acestea din urmă sunt sprijinite de trupe franceze şi ale ONU. Insurgenţii deţin un anumit număr de străini ostatici în Burkina Faso, Mali şi Niger.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`