Trei cetățeni germani și-au pierdut viața după ce un avion s-a prăbușit în sudul Spaniei, au anunțat luni serviciile de urgență.
Incidentul a avut loc în Parcul Național 'Sierras de Tejeda, Almijara y Alhama', situat în apropiere de orașul Malaga.
Cei care și-au pierdut viața sunt pilotul avionului și soția acestuia, amândoi în vârstă de 60 de ani, li o femeie de 45 de ani, a anunțat cotidianul regional Sur, potrivit Agerpres.
Avionul plecase sâmbătă Perpignan, Franța, a făcut o escală în Muchamiel și urma să ajungă Granada. Acesta s-a prăbușit cu aproximativ 50 de kilometri înainte de a ajunge la destinație.
Avionul s-a prăbușit în lanțul muntos Tejeda, iar echipajele de salvare au reușit cu greu să pătrundă în acea zonă, astfel că trupurile neînsuflețite ale victimelor au fost descoperite abia duminică după-amiază.
Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz pentru a descoperi în ce circumstanțe s-a produs accidentul.