Trei bărbați au fost executați, sâmbătă dimineață, a anunțat procurorul general din Bahrain, Ahmed al Hammadi, potrivit agenției de presă de stat din Regat, citează CNN.
Cei trei bărbați au fost condamnați în două spețe diferite, judecate de înalta curte a Regatului, după ce biroul procuraturii generale din Bahrain a cerut pedeapsă maximă pentru ei.
LACRIMI AMARE ÎN SHOWBIZ! BIATA, RONA HARTNER! AU DESCHIS TESTAMENTUL! DIN PĂCATE E ADEVĂRAT! AU FOST ULTIMELE IMAGINI
Doi dintre cei executați au fost condamnați pentru că „s-au alăturat unui grup terorist, au comis crime și au purtat după ei dispozitive explozibile, dar și arme de foc, în încercarea de a desfășura acte de terorism”.
Alți 58 de indivizi au fost acuzați în același dosar, iar 19 dintre ei au primit pedeapsa cu închisoarea pe viață. Totuși, doi dintre ei au fost achitați.
Așadar, doi bărbați, Ali al-Arab și Ahmed al-Malali au fost condamnați la moarte. Ei au fost arestați în februarie 2017, într-un „proces amplu marcat de acuzații de totură și încălcări ale procedurii penale”, potrivit unui raport al Human Rights Watch.
De-a lungul mai multor luni, grupurile din zona activiștilor pentru drepturi umane au făcut apeluri, cerând o examinare a circumstanțelor în care oamenii au fost condamnați. Ba mai mult, în luna mai, un grup de experții ai ONU din aceeași zonă de specialitate au afirmat că există „îngrijorări serioase” că perechea a fost „forțată să mărturisească, prin tortură, și nu au avut parte de un proces corect”.