Trei indivizi au fost surprinşi în timp ce sacrificau o oaie, într-o casă aflată în renovare, din staţiunea balneară La Baule, în vestul Franţei, dar cei trei au reuşit să fugă, cu tot cu animal, relatează Le Figaro, citat de news.ro.
Cei trei bărbați au pus oaia pe o prelată, fiind gata să o sacrifice, într-o încăpere a unei case aflate în renovare, în Franța. Evenimentul a avut loc duminică, într-o zonă rezidenţială din staţiunea balneară din Loire-Atlantique. În jurul prânzului, un martor a văzut trei indivizi care au adus o oaie şi au tăiat-o într-o casă situată pe bulevardul Carnac. Un martor a anunţat poliţia, scrie news.ro.
După ce indivizii și-au dat seama că au fost reperaţi de martorul care a alertat poliţia, cei trei au fugit în grabă și au avut grijă să recupereze animalul. Deplasarea de la locul faptei a avut loc la bordul unei autobasculante, mai anunță sursa citată.
Franck Louvrier, primarul din La Baule, a fost şocat de evenimentele care au avut loc în oraşul său. „Este un comportament inadmisibil şi barbar, care sper că va fi urmat de sancţiuni”, a declarat primarul.
Poliţiştii de la secţia de poliţie din La Baule sunt însărcinaţi acum cu identificarea autorilor acestui act barbar.
„Investigaţiile continuă”, a declarat pentru Le Figaro o sursă din cadrul poliţiei.
Una dintre întrebările pe care şi le pune poliţia este dacă persoanele au acţionat la întâmplare sau cunoşteau deja zona. Primarul spune că este „pentru prima dată” când un astfel de act barbar are loc în staţiunea balneară din Loire-Atlantique. Subliniind că scena a avut loc într-o „zonă rezidenţială”, el a declarat: „Sunt acte care contravin vremurilor noastre şi respectului pentru bunăstarea animalelor. Ele sunt reglementate astăzi şi trebuie să se desfăşoare într-un abator autorizat”, a adăugat edilul.