Trei astronauți, doi ruși și un American, au ajuns la bordul Stației Spațiale Internaționale în doar șase ore, acest lucru fiind posibil cu ajutorul unei capsule Soyuz.
Cosmonauţii Pavel Vinogradov şi Aleksandr Misurkin şi astronautul american Christopher Cassidy au decolat la ora 20.43 GMT, joi, de pe cosmodromul Baikonur din stepele din Kazahstan, iar capsula lor s-a conectat cu succes la ISS vineri dimineaţă, la ora 02.28 GMT, a anunțat Agenția Spațială Rusă, citată de Telegraph
Spre deosebire de durata de două zile în trecut, acest zbor a fost posibil datorită îmbunătățirilor tehnologice care permit de acum înainte capsulelor Soyuz să efectueze doar 4 rotaţii în jurul Terrei, în comparaţie cu cele 34 de rotaţii de care aveau nevoie în trecut.
Rusia vrea de acum să aplice noua procedură pentru toate zborurile vehiculelor spaţiale către ISS, însă NASA a spus că doreşte să beneficieze de o amânare pentru a analiza această tehnică.
Ceii trei astronauţi s-au alăturat astfel celorlalţi trei deja prezenţi pe staţie: rusul Roman Romanenko, americanul Thomas Marshburn şi canadianul Chris Hadfield, sosiţi în decembrie pentru o misiune care va dura ceva mai puţin de şase luni.