Preşedintele Traian Băsescu a avut, duminică, o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii din Afganistan, Kosovo şi Bosnia-Herţegovina, cu ocazia Zilei Naţionale a României. La videoconferinţă au participat, printre alţii, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, informează Administraţia Prezidenţială.
Militarii au prezentat raportul situaţiei din teatrele de operaţii unde se află în misiune şi au transmis urări de sănătate românilor din ţară cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit militarilor pentru modul în care îşi îndeplinesc misiunea, spunând că în fiecare an a ţinut să aibă o astfel de întâlnire cu militarii români aflaţi în misiune peste hotare pentru a le transmite recunoştinţa românilor de acasă şi respectul său.
„Am aceleaşi gânduri bune pentru fiecare militar aflat în misiune în afara graniţelor ţării şi pentru familiile dumneavoastră. La mulţi ani de Ziua Naţională! Succes în îndeplinirea misiunilor pe care le aveţi! Să ne vedem cu bine acasă!”, a spus la finalul videoconferinţei şeful statului, potrivit sursei citate.