Traian Băsescu, despre mutarea ambasadei Republicii Moldova la Ierusalim: Oligarhul Plahotniuc, obişnuit să cumpere tot, crede că poate cumpăra bunăvoinţa SUA pentru a rămâne la putere
Fostul președinte Traian Băsescu susține că oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc încearcă să cumpere bunăvoința SUA prin anunțul de marți seară privind mutarea ambasadei molodevenești din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Totul, în contextul în care SUA a transmis că voința poporului moldovenesc, exprimată în alegerile din 24 februarie, trebuie respectată fără amestec.
Într-o postare pe Facebook, senatorul PMP precizează că se așteaptă ca ”SUA să reacţioneze la tentativa de mituire dirijată de Plahotniuc”.
”Mă aştept ca SUA să reacţioneze la tentativa de mituire dirijată de Plahotniuc.
Guvernul interimar de la Chişinău, condus de Pavel Filip şi controlat de oligarhul Plahotniuc, trebuia să părăsească de multe zile clădirile guvernamentale şi să lase locul guvernului legitim, rezultat din alegeri, condus de premierul pro-european Maia Sandu.
Apărat de toate instituţiile statului moldovean, controlate în totalitate de oligarhul Plahotniuc, guvernul lui Pavel Filip refuză să predea puterea pe care a pierdut-o în alegeri.
Dacă în fază iniţială comunitatea internaţională a reacţionat rezervat, în ultimele 48 de ore presiunile asupra guvernului lui Plahotniuc legat de respectarea rezultatului alegerilor au început să crească. Şi atunci ce credeţi că i-a dat prin cap oligarhului Plahotniuc ? Să facă ce ştie el mai bine, să cumpere.
De data aceasta, nu parlamentari şi nu voturi de la o populaţie adusă în sărăcie ci bunăvoinţă de la cei bogaţi.
Aşa se face că, azi, guvernul oligarhului Plahotniuc a decis să mute ambasada Republicii Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim şi să aloce SUA un teren de fotbal pentru construcţia unei ambasade.
Este incredibil cum oligarhul Plahotniuc obişnuit să cumpere tot, crede că poate cumpăra bunăvoinţa SUA pentru a rămâne la putere desi a pierdut alegerile. Mă aştept ca SUA să reacţioneze la tentativa de mituire dirijată de Plahotniuc”, a scris Traian Băsescu.
Pavel Filip, premierul în exercițiu de la Chișinău, considerat omul oligarhului Plahotniuc, a anunțat marți că Republica Moldova își mută ambasada la Israel din orașul Tel Aviv la Ierusalim. (Detalii AICI)
Între timp, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anulat decretul semnat de Pavel Filip privind dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate în data de 6 septembrie. Iar Comisia de la Veneția a anunţat că va discuta pe 21 iunie sesizarea privind deciziile Curții Constituționale.
De asemenea, a venit poziţia României față de criza din Republica Moldova. Transmisă printr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, poziţia ţării noastre contrastează cu cea exprimată ieri de ministrul Teodor Meleşcanu.
MAE român arată într-un comunicat de presă că „într-un stat democratic, voința cetățenilor, exprimată prin vot și reflectată în configurația politică a Parlamentului, este singura care asigură un proces politic legitim, bazat pe dialog”. Poziția este similară cu cea a UE și a statelor occidentale care au recunoscut dreptul coaliției PSRM – ACUM de a forma un guvern, în ciuda deciziilor Curții Constituționale.
Comunicatul vine după ce luni Ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat că nu recunoaște noul Guvern de la Chișinău și susține organizarea alegerilor anticipate. Ulterior Ministerul Afacerilor Externe din România a declarat că poziția expusă de Teodor Meleșcanu era una proprie și nu poziția MAE oficială.