Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, în cadrul emisiunii ”Actualitatea Românească”, realizată de Sorina Matei şi difuzată de B1 TV, că s-ar bucura ca SUA să se comporte ca până acum 8 ani şi să facă din securitatea la Marea Neagră o prioritate.
Preşedintele a declarat că în zona Mării Negre va apărea un nou conflict îngheţat, Crimeea, în condiţiile în care formatele de negociere de până acum pentru astfel de conflicte s-au dovedit „ineficiente”.
Băsescu a evocat şi tendinţele separatiste, în special din Republicii Moldova. Președintele a amintit de referendumul din Găgăuzia, din 2 februarie, şi de intenţia comuniştilor moldoveni de a organiza o consultare populară în nordul Republicii Moldova, la Bălţi, pentru a vedea dacă cetăţenii vor în UE sau în Uniunea Eurasiatică, susţinând că astfel de acţiuni sunt „şi finanţate şi susţinute politic”.
Întrebat dacă marile puteri conştientizează atitudinea Rusiei în regiune, Traian Băsescu a spus că SUA ar trebui să revină şi să asigure securitatea în zona Mării Negre.
„M-aş bucura mult ca SUA să se comporte ca până acum vreo 8 ani şi să fie foarte interesate de securitatea acestei regiuni, să facă din securitatea regiunii Mării Negre o prioritate. Am înţeles toţi că s-au concentrat pe Pacific, pe zona Asia-Pacific, însă, având în vedere diversitatea de abordări din interiorul UE, eu cred că SUA trebuie să-şi găsească timp să revină şi să facă din securitatea acestei regiuni o prioritate, pentru că lucrurile evoluează negativ”, a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a declarat că situaţia din Ucraina trebuie negociată de SUA şi Marea Britanie cu Rusia.