Traian Băsescu, despre tensiunile din Orientul Mijlociu: ”România e apărată de o lovitură care ar putea veni din Iran. Scutul de la Deveselu ne protejează” (VIDEO)

Publicat: 06 01. 2020, 10:10

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, că România este apărată de scutul de la Deveselu în cazul unui eventual atac venit din Iran.

”Slavă Domnului, România e apărată în momentul de față de o lovitură care ar putea veni din Iran. Distanța de la Teheran la București este de 2.300 de kilometri. În mod categoric, Iranul are capabilități să parcurgă această distanță cu o rachetă, dar suntem apărați. E prima dată când România poate spune «încercați și veți avea riposta». Scutul de la Deveselu ne protejează de astfel de lovituri. Mai mult decât atât, România protejează o suprafață destul de mare din teritoriul UE prin scutul de la Deveselu”, a spus fostul șef al statului.

Referindu-se la situația tensionată din Orientul Mijlociu, fostul șef al statului a explicat că este vorba despre ”o bătălie formidabilă în interiorul unui proces de globalizare”.

Băsescu a susținut însă că nu există pericolul izbucnirii unui război la nivel mondial.

”Este o bătălie formidabilă în interiorul unui proces de globalizare pe care, în momentul de față, nu-l mai controlează multinaționalele, ca până acum 5-6 ani, ci statele au înțeles că trebuie să preia controlul procesului de globalizare pentru a dirija pe direcțiile convenabile. Probabil că în afară de cele trei mari superputeri militare, din care două și superputeri economice, SUA și China vor fi principalii jucători. Federația Rusă nu are cu ce juca economic în afară de vânzarea de gaze în Europa. Va fi o bătălie pe sferele de influență între SUA și China. (…) Puterile regionale au început să se miște și ele în speranța că vor domina într-o regiune sau alta. Asta face Turcia, asta face Iranul, asta ar vrea să facă India în zona Cașmirului. Rezultatul, până la urmă, va fi că eforturile unei țări precum Iran sau Turcia vor fi ponderate de superputerile globale. Deocamdată nu au timp să se ocupe de ei, să-i controleze.

Aici este și greșeala uriașă a europenilor. Desprinzându-se de SUA și nefiind și o putere militară consistentă, nu ciontează în desenarea procesului de globalizare. Europa se va uita ce face Turcia, ce face Iranul. E un moment extrem de dificil, de reașezare globală, nu un moment premergător războiului, asta vă asigur. Nimeni nu vrea război. Un război mondial nu va fi”, a mai spus Traian Băsescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.