Traian Băsescu: 20-30 de ani de acum înainte, Europa va fi supusă presiunii fenomenului migrației (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că Uniunea Europeană a ales calea cea mai ușoară atunci când a ales să ”bage bani” în buzunarele lui Erdogan pentru a ține migranții pe teritoriul Turciei.
”UE și oamenii din UE știu că procesul de migrație nu este unul care durează un an sau doi. Va dura decade. 20-30 de ani de acum înainte, Europa va fi suspusă unei presiuni extraordinare de trasfera de populație, în mod deosebit din Orientul Mijlociu și mai ales din Africa.
În aceste condiții, ce face UE ca politică generală? Fiind cea mai bogată dintre toți jucătorii, plătește un intermediar să-i rezolve problema și oferă Turciei 6 miliarde să țină cei 3,6 milioane de refugiați de răzbioi și economici în Turcia.
Cine crede că asta este o soluție pe termen lung? Nu este!
UE, știind că fenomenul de migrație este unul pe termen lung și foarte lung, alege o soluție facilă. A plătit Turcia să-i țină acești refugiați. Cine credea că-i va ține 50 de ani?
A fost o greșeală din partea Turciei că a acceptat să fie dormitor pentru milioane de refugiați care, oricâți bani ți-ar da UE, tot îți creează probleme interne formidabile.
Erdogan a găsit un motiv facil și a dat primul avertisment că dă drumul acestor migranți. Le va da drumul la toți până la urmă, iar UE va constata până la urmă cât de greșit a fost că nu a avut o politică de descurajare a migrației făcut în țara de origine. Asta înseamnă acțiune fermă și, uneori, înseamnă intervenție militară. (…)
Deschidem sau nu noi granițele de bunăvoie, ni se va întâmpla, pentru că nu o să tragă nimeni în 3.000 de oameni pe care îi ai la frontieră și îți prersează forțele de ordine”, a declarat Traian Băsescu.
Referitor la faptul că premierul ungar Viktor Orban voia, în urmă cu câțiva ani, să țină migranții la distanță de țara sa cu ajutorul gardurilor, Băsescu a precizat: ”Știți până când pune Viktor Orban garduri? Până când se trezește cu 10.000 de oameni care împing în sârma lui ghimpată. De tras nu o să tragă în oameni”.
Trupele militare și forțele de poliție elene au rămas marți în alertă, de-a lungul graniței terestre dintre Grecia și Turcia, noul punct fierbinte în relația dintre UE și Ankara în contextul unui nou val de migranți și de refugiați care încercă să pătrundă în Europa.
Aproximativ 10.000 de migranți au încercat să încalce frontiera de când Turcia a declarat joi, că nu va mai respecta un acord încheiat cu UE în 2016 menit să țină refugiații pe teritoriul său.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.