O femeie în vârstă de 30 de ani, de naționalitate română, a decedat după ce a fost lovită de un roller coaster. Femeia era angajată a parcului de distracții „Five Looping” amplasat momentan în cartierul Prater din Viena, unde a fost lovită de un vagon aflat în mișcare.
Accidentul a avut loc în seara zilei de marți, 29 martie, când femeia încercase să scurteze drumul către toaletă și a traversat o zonă interzisă, moment în care a fost surprinsă de viteza trenulețului.
Proprietarul afacerii și-a exprimat regretele profunde într-o declarație de presă susținută a doua zi. Acesta a fost informat de către responsabilul operațiunilor, în jurul orei 20:30, că femeia „a intrat în sistem într-o zonă periculoasă în care nu avea voie să meargă și a fost lovită de tren”.
„Suntem profund șocați. Gândurile noastre sunt la rudele femeii. Este groaznic”, a declarat proprietarul companiei.
Potrivit martorilor, în urma impactului, românca a suferit răni la cap, care i-au fost fatale. „Dacă ar fi așteptat cinci secunde, ar fi fost în viață”, a declarat unul din martori.
Potrivit rapoartelor poliției, tânăra româncă traversa zona de cale ferată denumită „Olympia Looping” când s-a produs accidentul. În ciuda măsurilor de prim ajutor, viața femeii nu a putut fi salvată. Inspectoratul de muncă a fost informat și s-a propus o autopsie judiciară.
Un caz asemănător a avut loc în Franța când o femeie a murit după ce a căzut dintr-un roller coaster aflat într-un parc de distracții. Victima avea aproximativ 30 de ani, potrivit presei locale, și a căzut din rollercoasterul Formule 1.
Echipajul medical sosit la fața locului a pronunțat-o pe femeie moartă.
O femeie a declarat pentru L’Observateur de Beauvais că își aștepta copiii să coboare din Formule 1 când a auzit țipete. Ea și soțul său au fugit către acel loc și au văzut o femeie întinsă pe jos.
De asemenea, roller coaster-ul din Viena va rămâne închis până la noi ordine. „Five Looping” este cel mai mare roller coaster transportabil din lume, are cinci bucle, 1250 de metri lungime și a intrat în funcțiune pentru prima dată la festivitatea Oktoberfest de la München în anul 1989.