Cel puțin 44 de persoane au murit iar peste 100 au fost rănite, în Israel, în urma unei busculade produse la un festival religios. Totul s-a întâmplat în timpul sărbătorii Lag B’Omer, la poalele Muntelui Meron, informează publicația Haaretz.
Mii de pelerini s-au adunat pe o arenă pentru a participa ceremoniile religioase, iar prima ipoteză a fost aceea că tragedia s-a produs atunci când o parte a arenei ar fi cedat sub mulțimea de oameni. Ziarul citat notează, citând surse din poliție, că, de fapt, busculada s-a produs după ce câteva persoane au alunecat de pe trepte, provocând căderea a zeci de alți oameni din jurul lor.
în Israel: Cel puțin 44 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite în urma unei busculade produse în timpul unei sărbători religioase
ALERT: At least 37 people have been killed and dozens critically injured at a mass stampede during Lag B’Omer celebrations in Mount Meron, #Israel
The death toll is expected to rise.pic.twitter.com/TSWTmGfUwE— The A&O Board PSF (@AOBPSF) April 29, 2021
În imaginile difuzate de televiziunile israeliene se poate vedea cum zeci de oameni sunt cărați pe târgi sau pe brațe pentru a primi ajutor.
Potrivit unor estimări ale autorităților, ar fi vorba de cel puțin 150 de răniți, dintre care șase ar fi în stare critică, iar 18 în stare gravă.
Ambulanțele au ajuns la fața locului, iar echipajele au început să-i trateze pe răniți, unii dintre ei fiind resuscitați la locul tragediei. Șase elicoptere au intervenit pentru preluarea victimelor.
Poliția a evacuat zeci de mii de oameni din Muntele Meron prin parcări și mai multe stații după ce a închis intrarea principală a amplasamentului pentru a restricționa circulația. Ca răspuns la situația de dezastru, serviciul feroviar din Israel a început să opereze trenuri din gara nordică Carmiel până la Tel Aviv pentru a ajuta la evacuarea mulțimii de oameni.
La festivalul religios, cel mai mare eveniment public organizat de la începutul pandemiei de coronavirus, au participat zeci de mii de persoane. Potrivit oeganizatorilor, ar fi vorba despre cel punțin 30.000 de participanți, în timp de presa locală a raportat peste 100.000 de persoane.
Pelerinajul a fost organizat cu ocazia sărbătorii Lag B’Omer, care are loc în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc.
Busculadă în Israel
At least 45 people were killed when a grandstand collapsed at the annual Lag Ba’omer festivities at the foot of Mount Meron Thursday night and more than 100 people were injured.pic.twitter.com/AlGtSUiVby
— خالد نيويورك (@KhaledEibid) April 30, 2021