Tragedie în Franța. Un șofer de TIR român a omorât un om după ce și-a pus un film la volan

Publicat: 15 03. 2024, 17:22
Sursa foto: Pixabay.com

Un șofer de TIR român, în vârstă de 23 de ani, a provocat un accident în care a murit un bărbat de 39 de ani, șofer pe o mașină de transport. Românul este acum judecat în Franța pentru ucidere din culpă.

Anchetatorii au stabilit că șoferul de TIR român se uita la un film în timp ce se afla la volan.

Românul se uita la un film în timp ce se afla la volanul TIR-ului

Românul în vârstă de 23 de ani are domiciliul în Spania. El a fost prezentat instanței și apoi trimit în judecată pe 14 martie, după ce a fost externat din spital. Bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului provocat.

Tragedia a avut loc în localitatea Saint-Goin, din departamentul Pyrénées-Atlantiques, sud-vestul Franței, în după-amiaza de 7 martie, informează ladepeche.fr.

Șoferul român conducea un camion încărcat cu porumb și a pierdut controlul asupra direcției și s-a izbit violent de un alt camion. În urma celor întâmplate, un bărbat de 39 de ani a murit, iar românul a suferit câteva rănit grave și a fost dus la spital.

După ce a fost externat joi, 14 martie, românul a fost dus al instanță, unde a recunoscut că pe tabletă rula un film, însă a mărturisit că nu se uita deloc, ci doar asculta.

Anchetatorii, însă, au declarat că tableta era așezată astfel încât ecranul să fie integral vizibil. De asemenea, aceștia au spus că mulți șoferi de cursă lungă practică acest obicei.

Românul își va afla sentința, cel mai probabil, săptămâna viitoare.