Accidentul feroviar din Grecia, o „tragică eroare umană”: Ministrul Transporturilor a demisionat și un șef de gară a fost arestat (VIDEO)

Publicat: 01 03. 2023, 23:28
Actualizat: 02 03. 2023, 00:45
Sursa Foto: Captură Video/ Twitter

Tragedia de marţi seara din Grecia, când două trenuri s-au ciocnit frontal, rezultând zeci de morţi și răniți, a fost cauzată de o „tragică eroare umană”, a declarat miercuri premierul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează AFP şi Reuters.

„Totul arată că drama este cauzată, din păcate, în principal, de o tragică eroare umană”, a transmis şeful guvernului elen, la o zi după accidentul amintit dintre un tren de pasageri care circula între Atena şi Salonic, în nordul ţării, şi un convoi marfar.

Șeful de gară din Larissa, cel mai apropiat oraș de locul unde s-a produs carnagiul, a schimbat greșit macazul și a direcționat trenul de pasageri pe aceeași linie pe care venea trenul de marfă; el a fost arestat și ar fi recunoscut eroarea în fața anchetatorilor.

Accidentul feroviar s-a produs în apropiere de orășelul Evanghelismos din estul Greciei, la aproximativ 130 de kilometri de Salonic

Un tren de pasageri care venea de la Atena cu 350 de oameni, majoritatea studenți care se întorceau din vacanță, s-a ciocnit frontal cu unul de marfă, plecat din Salonic, la ieşirea dintr-un mic tunel pe deasupra căruia trece autostrada care leagă principalele două oraşe ale ţării.

Impactul a fost devastator: câteva vagoane au deraiat în câmp iar trei au luat foc.

Byneroși călători au fost pur și simplu proiectați prin ferestrele vagoanelor în urma impactului violent iar numărul victimelor este posibil să crească deoarece temperaturile din primul vagon au atins până la 1.300 de grade Celsius.

Potrivit unui nou bilanţ, incidentul s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi şi zeci de răniţi

Anterior, ministrul Transporturilor, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat demisia după accident.

Oficialul a motivat că a preluat infrastructura „nepotrivită pentru secolul 21” când a fost numit în funcţie în urmă cu trei ani; atunci anunțase că va lua măsuri să o îmbunătăţească dar „aceste eforturi nu au fost suficiente”, a precizat, citat de Reuters.

Impactul trenurilor a fost frontal în timp ce se deplasau, dintr-un motiv încă necunoscut, pe aceeaşi linie.

Şeful gării din Larissa, oraș din apropierea accidentului, a fost arestat în cursul zilei

Potrivit unei surse judiciare, funcționarul este urmărit penal pentru „omor prin imprudenţă” şi „vătămare corporală”.

Mulţi studenţi reveneau la Salonic după un weekend prelungit, luni fiind sărbătoare legală în Grecia, astfel că majoritatea victimelor sunt tinerii care reveneau din mini-vacanță.